Diverse

Eu am ales sa Schimb, altii au ales sa Judece

forbes

Astazi, chiar astazi, se implineste un an de cand am schimbat compania pentru care lucrez. Dupa o experienta de 8 ani am luat decizia de a ma muta de la o companie foarte mare din industrie in una medie din aceeasi industrie.

Am foarte multe principii dupa care ma ghidez in viata iar unul dintre ele este acela prin care schimbarea reprezinta puntea catre evolutie. Indiferent daca alegem corect sau gresit, daca schimbam bine sau rau, absolut oricare dintre variante nu reprezinta altceva decat o poveste din care trebuie sa invatam. Invat foarte multe din povestile de succes si imi notez in minte si povestile cu final nefericit iar toate aceste lucruri imi ofera ceva care mult timp mi-a lipsit….curajul.

Dupa 8 ani in care am evoluat constant in cadrul aceleasi companii, in care am cunoscut oameni minunati, in care am avut parte de oameni care mi-au sustinut evolutia, in care am avut parte si de foarte multe bariere, am avut curajul de a iesi din zona mea de confort si de a incerca o noua provocare, un nou inceput.

Spuneam in titlu ca atunci cand am ales sa schimb, altii au ales sa ma judece. Probabil ca asa se intampla in viata. Sunt oameni care iti sustin evolutia prin inspiratie si motivatie si oameni pentru care schimbarea este egala cu involutia si au grija sa iti arate asta.

Sunt educat sa ascult pe toata lumea si sa pastrez in minte doar ceea ce ma ajuta si imi face bine. Cred ca este foarte important sa nu ne intoxicam si sa nu ne spalam pe creier cu lucruri care ne dauneaza chiar daca poate pentru moment nu le constientizam.

Este foarte adevarat ca schimbarea nu este usoara iar greul incepe de la decizie si continua cu acomodarea insa cum absolut totul este posibil, nimeni nu te poate opri in a performa intr-un fel sau altul. Exista rezultate si performante care sa vad instant si rezultate care se vad in timp. Indiferent de natura lor acestea trebuie sa existe atat pentru companie cat si pentru tine ca om si ca profesionist.

Revenind la judecata la care am fost supus de catre oameni mai mult sau mai putin neutri, mai mult sau mai putin prieteni in momentul deciziei mele, am primit cateva intrebari la care am raspuns si pe care le voi pune si aici:

De ce sa pleci dintr-o companie mare intr-o companie mai mica?
Pentru ca in cazul meu, dupa 8 ani petrecuti intr-un singur loc, am ajuns sa ma dau cu capul de un prag peste care nu mai puteam trece. Am preferat sa sar pragul decat sa-mi sparg capul 🙂

Nu meritai oare o companie macar de acelasi nivel?
Eu cred ca fiecare primeste ceea ce merita iar in cazul meu, am meritat un loc in care oamenii mi-au dat incredere si mai ales, mi-au aratat ca ma doresc cu adevarat atunci cand incepusem sa simt nevoia.

O companie mai mica reprezinta profesional un risc mai mare. De ce ti-l asumi?
Pentru ca intotdeauna marii castigatori au fost cei care au riscat cel mai mult iar eu am mentalitate de invingator. Consider ca nu brandul ar trebui sa iti dea valoare ci tu trebuie sa fii cel care da valoare brandului. Pana acum, in cazul meu, asa este.

Nu o sa-ti fie greu sa treci de la o companie corporatista la una de familie condusa de patron?
Cu siguranta aceasta este o mare provocare insa consider ca in ambele cazuri, ceea ce te tine in job este performanta. Nici un board cum nici un patron nu iti tolereaza lipsa rezultatelor. In rest, comunicarea care este importanta intr-o corporatie, devine decisiva intr-un business de familie.

Daca noul proiect va fi un fail total, nu crezi ca iti poate afecta decisiv cariera?
Si succesul si esecul au in spate o serie de factori. Nu poti avea succes singur cum nici nu poti ingropa ceva de unul singur. Daca as fi gandit asa, nu as fi mutat niciodata de buna voie 🙂

Acum, dupa un an in care am trait aceasta noua experienta, pot spune ca cea mai importanta realizare a mea de pana acum este reprezentata de echipa. Cred ca am reusit sa aduc langa mine niste oameni extraordinari cu un potential imens si care evolueaza in fiecare zi. In rest, totul este mai usor cand ii stiu alaturi de mine.

Va multumesc! 🙂

 

You may also like
Muritorii de rand si Muritorii VIP
Viata grea a unui coleg nou

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.