Imi aduc aminte cand mama imi spunea mereu ca daca lenea ar durea am vedea doar oameni zvarcolindu-se de durere. Ma simteam oarecum vizat de afirmatia ei pentru ca nu am fost niciodata un copil pus pe treaba, iar acest lucru nu s-a schimbat mult timp. Acum cred despre mine ca reusesc sa realizez atunci cand pic in capcana zonei de confort si incerc sa schimb ceva imediat. Nu e usor, de fapt e chiar greu, insa atata timp cat imi setez mintea in directia pe care mi-o doresc si asupra a ceea ce mi-am propus, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, stiu ca voi face acel lucru.