Leadership

Povestea Mentorilor mei

mentor

Am fost intrebat de foarte multe ori care a fost motorul evolutiei mele profesionale si daca mi-am ales un model pe care l-am urmat in drumul meu de pana acum.
Sincer, un anume model in care sa cred si pe care sa-l urmez cu perseverenta nu am si nu am avut niciodata. Am incercat sa iau ceva bun din fiecare experienta si chiar daca pare negativist, am inceput cu o lista de “asa nu” care practic mi-a oferit directia spre “asa da” 🙂

Acum, revenind la motorul evolutiei mele profesionale, pot spune ca cei care mi-au influentat cu adevarat cariera au fost oamenii pe care am avut norocul sa-i intalnesc si care au reusit sa-si puna amprenta pozitiv pe cariera mea si pe care eu vreau sa-i numesc MENTORI.

Pana in acest moment am avut doi oameni pe care ii respect si carora le sunt recunoscator pentru ca m-au impins de la spate atunci cand aveam nevoie. Va rog sa faceti cunostinta cu:

Razvan Tudor
Intr-o perioada in care compania pentru care lucram ( Happy Tour ) avea nevoie sa mearga la un nivel superior din punct de vedere al activitatii de marketing, iar eu eram singurul din departament, fara experienta si mai ales fara credibilitate, au apelat la un consultant pe numele lui Razvan Tudor. Imi aduc aminte de prima noastra intalnire care a durat cateva ore si care a fost extrem de grea pentru mine. Razvan mi-a fortat practic limitele, mi-a provocat frustrarile, m-a pus sa scriu, sa povestesc, sa scriu din nou. Practic, ma simteam interogat de procurorii DNA. Am ajuns acasa ca dupa un maraton, obosit si oarecum confuz.

Ca orice experienta cu un outsider, rata de respingere a acestuia este destul de mare astfel ca nu mi-a fost usor sa il accept pe Razvan in activitatea mea. Nu stiu cat de mult a simtit asta, insa cu siguranta si-a vazut de treaba si a inceput sa puna lucrurile in miscare, m-a implicat in fiecare proiect de la strategie la executie si monitorizare, am implementat impreuna campanii outdoor, indoor, online, BTL, campanii la care eu nu puteam decat sa visez pana atunci. Mai mult decat atat, feedback-urile de care eu am beneficiat in fata managementului din partea lui Razvan, mi-au oferit acea credibilitate de care duceam lipsa si care imi punea o mare bariera in evolutia mea.

De ce il numesc pe Razvan mentor? Pentru ca a avut incredere in capacitatea mea, mi-a aratat asta si mai ales a stiut sa o aratate celor carora trebuia sa o arate. Multumesc Razvan, sper ca esti mandru de mine 🙂

Remus Visan
Cu Remus am intrat in contact profesional imediat ce misiunea lui Razvan s-a incheiat, iar el a preluat si operatiunile de marketing ale grupului, iar eu am devenit automat subalternul lui.

Pe Remus il consider in primul rand un leader si asta pentru ca pune intotdeauna oamenii inaintea business-ului. Nu de putine ori, s-a expus el pentru interesele echipei lui, iar acest lucru l-a ajutat sa castige respectul oamenilor care la randul lor l-au ajutat sa ajunga la nivelul de azi.

Remus a fost cel care a continuat sa aiba incredere in mine, care m-a sustinut in absolut toate proiectele, care m-a ajutat sa construiesc 3 echipe de marketing, care m-a pozitionat in fata Top Management-ului, alaturi de care am avut cele mai frumoase experiente profesionale,  alaturi de care am avut cele mai mari satisfactii, a fost si este cel care are rabdare sa ma asculte atunci cand am nevoie….oricand.

Cel mai mult am apreciat la Remus faptul ca nu a facut cu mine niciodata micro-management, faptul ca alaturi de el m-am simtit intotdeauna in siguranta si nu am avut parte de bariere in ceea ce priveste proiectele sau ideile mele,  faptul ca mi-a predat stafeta managementului marketingului fara sa ezite.
Multumesc Remus, simt ca ne vom reintalni la un moment dat 🙂

In final, mesajul pe care  doresc sa il transmit prin aceste doua povesti este: Cine nu are un mentor, sa-si caute. URGENT.

Va multumesc 🙂

Sursa photo

You may also like
5 caracteristici ale Diplomatiei
Ce trebuie sa stim despre Succes

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.