Povesti

Eroii dintre noi

Weekend-ul trecut am condus, singur fiind in masina, vreo 4 ore, timp in care m-am bucurat putin de linistea din jurul meu. Ca multi dintre noi, nici eu nu am foarte des ocazia pentru a petrece timp cu mine, iar drumul de la Covasna la Bucuresti a fost o oportunitate excelenta in acest sens. Sincer, nu am crezut ca un drum de 4 ore poate fi atat de relaxant 🙂 Din cand in cand mai auzeam cate o melodie la radio, iar pentru ca sunt un ascultator fidel Europa FM, indiferent daca imi place sau nu melodia, nu schimb postul sub nicio forma. Dati-mi voie sa ma felicit inca o data pentru ca astfel am avut ocazia sa mai iau inca o lectie de viata care mi-a fost data de emisiunea “Eroii dintre noi”. O emisiune care a spus povestile militarilor romani raniti in Irak si Afganistan.

Stiam ca astfel de povesti sunt emotionante, stiam ca experientele oamenilor plecati pe front sunt spectaculoase, insa nu stiam cat de multe lucruri poti invata din povestile lor de dupa incidente.

Pun mai jos cateva propozitii spuse de militari, care mi-au ramas in minte si pe care nu le pot uita.

“Cand copilul meu cel mic a vazut proteza, i-am spus ca sunt jumatate robot, iar cu ochiul de pe care imi dau lentila jos in fiecare noapte, pot sa vad peste mari si tari si pot sa vad in fiecare moment daca este cuminte sau nu.”

“Desi am craniul crapat si un fir de titan in el, abia dupa 7 ani de zile mi s-a recunoscut gradul 3 de invaliditate ca urmare a unui reportaj facut de TVR. Pana atunci eram declarat apt pentru munca.”

“Cand plecam pe front suntem pregatiti sa plecam pe lumea cealalta, insa nu suntem pregatiti sa devenim o povara pe lumea asta.”

“M-as intoarce oricand in Afganistan pentru ca, plecand de acolo pe targa, consider ca am lasat misiunea neterminata.”

“La inceput am avut ganduri negre. Am crezut ca nu o sa mai pot face nimic. Dar uite, pot cumpara un buchet de flori sotiei, pot face chiar si cumparaturi.”

“Dumnezeu mi-a luat picioarele si mi-a dat la schimb o familie.”

“O sa-mi invat copiii ca, indiferent cat de rau esti lovit trebuie sa te poti ridica, asa cum am facut si eu dupa accident.”

Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa asculte povestile acestor oameni si sa invete din ele cat de important este sa poti trece mai departe, indiferent cat de greu este. Stiu, e usor de spus in teorie, insa ma bucur ca am avut ocazia sa ascult oameni care au si demonstrat asta.

Emisiunea o puteti asculta aici

Sursa photo aici 

 

You may also like
Adauga Emotie
Daca nu e Hard, nu e Fun

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.